​Dan Ostahie, CEO Altex: Prin investiţii în educaţie şi sănătate, putem atrage proiecte şi dezvoltatori străini

Autor: Alina-Elena Vasiliu 07.06.2016

Educaţia şi sănătatea sunt principalele motoare care au nevoie de investiţii pentru a genera o creştere economică eficientă, crede Dan Ostahie, CEO Altex, speaker în cadrul evenimentului Cei mai mari jucători din economie, organizat de Ziarul Financiar.

„În momentul în care şcoala românească va începe să producă oameni pregătiţi pentru diverse poziţii, vom putea realiza multe lucruri care acum ne lipsesc. Aşa putem atrage şi investiţii străine, şi proiecte, şi dezvoltatori. Al doilea motor este legat de sănătate”, a spus Dan Ostahie.

Alte declaraţii făcute de Dan Ostahie la conferinţa Cei mai mari jucători din economie:

Noi vedem doar rezultatul, faptul că nu avem şosele, dar ar trebui să ne întrebăm de ce nu avem şosele după 20 de ani.

România ar avea nevoie de două direcţii majore în care să investească, doi piloni esenţiali fără de care România nu poate depăşi situaţia în care se află: educaţia şi sănătatea.

În momentul în care şcoala românească va începe să producă oameni pregătiţi pentru diverse poziţii, vom putea realiza multe lucruri care acum ne lipsesc. Aşa putem atrage şi investiţii străine, şi proiecte, şi dezvoltatori.

Cred că principala problemă a românilor în acest moment este „Ce facem dacă avem un accident la noapte?” E posibil să murim.

Dacă vom declara educaţia şi sănătatea ca probleme majore în care trebuie să investim, vom vedea, într-un orizont de timp de 5-10 ani, o Românie care va putea creşte, atât în sectorul exporturilor, cât şi în cel al consumului. Vom sta într-o economie volatilă atâta timp cât economia naţională nu are capacitate de regenerare.