Consiliul Concurenţei: Am efectuat demersurile astfel încât în caz de obstrucţionare a acţiunii Comisiei Europene să poate interveni poliţia

Autor: Roxana Petrescu 07.06.2016

Consiliul Concurenţei spune că este o premieră asistenţa pe care instituţia o acordă inspectorilor de la Comisia Europeană care au demarat în cursul zilei de ieri inspecţii inopinate la sediile Romgaz, Transgaz şi Petrom. Investigaţia vizează o posibilă înţelegere privind blocarea exporturilor de gaze naturale dinspre România spre statele membre UE.

“Consiliul Concurenţei a asistat, pentru prima dată, Comisia Europeană în inspecţia inopinată desfăşurată la sediile companiile Transgaz, Romgaz şi OMV Petrom. Consiliul Concurenţei are obligaţia de a sprijini acest tip de acţiuni în baza reglementărilor legale europene. Cazul vizează posibile încălcări ale Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene şi este investigat în exclusivitate de Comisia Europeană.

Autoritatea română de concurenţă a efectuat demersurile naţionale pentru obţinerea autorizaţiilor legale astfel încât, în caz de obstrucţionare a acţiunii Comisiei Europene să poată fi solicitat sprijinul organelor de poliţie”, au comunicat reprezentanţii biroului de presă ai Consiliului Concurenţei.