Hotel Vega: Gradul de ocupare pentru iulie şi august se apropie de 60% în prezent

Autor: Mirabela Tiron 09.06.2016
Hotelul de cinci stele Vega din Mamaia, controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu, are deja 60% din camere ocupate pentru lunile iulie şi august, preţul unui sejur de cinci nopţi fiind de peste 570 de euro de persoană, potrivit oficialilor companiei. „Luna mai a fost capricioasă din punctul de vedere al vremii, iar efectul a fost resimţit în volumul rezervărilor individuale şi al închirierii şezlongurilor, plaja fiind amenajată din 27 aprilie. Evenimentele corporate şi petrecerile private au reprezentat principalele solicitări ale lunii mai“, au transmis oficialii Vega.
 
În schimb, cererea pentru cazare a fost mai bună pentru lunile iunie, chiar şi pentru luna septembrie, clienţii fiind atraşi de ofertele cu rezervări timpurii. Hotelul are o capacitate de 125 de camere.
 
„Lunile următoare sperăm ca vremea să fie de partea noastră şi a oaspeţilor noştri, pentru a ne bucura din plin de vară. Pentru anul 2016 estimăm o creştere de minimum 5% pentru veniturile realizate din serviciile oferite de hotel“, au transmis oficialii hotelului.