Cel puţin trei morţi, după ce o clădire s-a surpat în Milano, în urma unei explozii

Autor: Mediafax 12.06.2016

Explozia a avut loc în jurul orei 09.00 (10.00 - ora României), într-o zonă turistică din Milano, cunoscută pentru cluburile de noapte, a declarat Luca Cari, purtător de cuvânt al serviciului naţional de pompieri pentru Reuters.

Cauza exploziei nu este clară, dar ar putea fi vorba de o defecţiune la instalaţia de gaz, a precizat Cari.

Una dintre cele mai frumoase cetăţi din România, deschisă publicului după cinci ani de restaurare

Potrivit site-ului publicaţiei italiene Corriere della Sera, nouă persoane ar fi rănite, dintre care doi copii care suferă de arsuri grave.

Cotidianul La Repubblica susţine că explozia s-a produs la cel de-al treilea etaj al clădirii rezidenţiale.

Cel mai bine ”păzit” secret al Facebook: Al doilea site al reţelei de socializare, gândit special pentru a vorbi cu prietenii

Care sunt diferenţele dintre vălurile islamice purtate de femeile musulmane