Gefco România, cel mai mare transportator al Dacia, a crescut cu 23%

Autor: Bogdan Alecu 14.06.2016

Gefco România - filiala locală a grupului Gefco, con­trolat de ruşii de la Russian Railways, şi una dintre cele mai mari companii de transport şi logistică de pe piaţa locală - a înregistrat o cifră de afaceri de 64 milioane de euro pentru anul 2015, în creştere cu 23% faţă de 2014, aceasta fiind cea mai mare creştere din ultimii cinci ani. Gefco este a doua cea mai mare companie de logistică de pe piaţa locală. Compania este prezentă de 11 ani pe piaţa locală şi are 116 salariaţi. Profitul net al companiei a fost anul trecut de peste 2 mil. euro, în creştere de la 1,5 mil. euro în  2014.