Trezoreria a împrumutat săptămâna trecută aproape 845 mil. lei la costuri în creştere

Ziarul Financiar 20.06.2016

De la începutul lunii iunie, Trezoreria a împrumutat aproximativ 2,1 mld. lei.

Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute în iunie 3,76 mld. lei prin lansarea de certificate de trezorerie şi obligaţiuni, volumul programat pentru prima lună de vară fiind uşor peste nivelul din mai.

Valoarea nominală totală a emisiunilor este de 3,4 mld. lei, la care se adaugă suma de 360 mil. lei din alocările sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive. Pentru anul 2016, programul de împrumuturi de pe piaţa internă prevede atragerea a 48-50 mld. lei. Ministerul Finanţelor trebuie să finanţeze în acest an un deficit bugetar estimat la 2,8% din PIB (circa 21 mld. lei).