Microsoft organizează pentru prima oară la Bucureşti un program de accelerare pentru start-up-urile din regiune

Autor: Ioana Nita 22.06.2016

Antreprenorii români din industria IT&C pot participa în perioada 24-26 iunie la Microsoft Accelerator Bootcamp, un eveniment dedicat start-up-urilor organizat de gigantul american pentru prima oară în Europa Centrală şi de Est. Microsoft Accelerator Bootcamp se va desfăşura la TechHUB Bucureşti timp de trei zile în care antreprenorii locali vor participa la o sesiune intensivă de training despre cum să găsească clienţi, să-şi recruteze o echipă, să obţină o investiţie care să le stimuleze dezvoltarea companiei şi pe care să o valorifice în mod eficient astfel încât să-şi poată dezvolta afacerea la nivel regional sau global. „Microsoft România doreşte să contribuie la îmbunătăţirea potenţialului de creştere a ecosistemului de start-up.“ 

Dacă până acum am susţinut formarea primelor academii de start-up şi a programelor de pre-accelerare, acum adăugăm o abordare mai directă pentru a ajuta startup-urile să se dezvolte mai rapid şi să devină afaceri sustenabile pe termen lung. Programele şi bootcamp-urile de accelerare contribuie la dezvoltarea startup-urilor prin mentorat, sprijinind echipele să se dezvolte de la o guvernanţă corporativă la un management de produs mai bun, să formeze echipe şi canale comerciale, precum şi o eficientizare operaţională,” a declarat Dan Mihăescu, director de tehnologie şi dezvoltare în cadrul Microsoft România.

Printre mentorii programului se numără Alec Saunders, Senior Director şi Didem Un Ates, Global Partnerships Director al Microsoft Accelerators.