APIA: Întârzierea „Rabla“ a ras 21% din piaţa auto în luna mai şi a adus prima scădere a pieţei din ultimii trei ani

Autor: Bogdan Alecu 22.06.2016

Întârzierea cu o lună şi jumătate a pro­gramului de casare, care a înce­put abia în urmă cu o săptămână, a dus la o scădere de peste 20% a vân­zărilor de maşini noi luna trecută, dar şi la eliminarea creşterii pie­ţei la nivelul intervalului ia­nuarie-mai, conform datelor Aso­ciaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Astfel, în mai s-au vândut aproape 7.900 de maşini, cu 21% mai puţine decât în pe­rioada similară a anului trecut. O scădere mai mare s-a întâlnit în mai 2013, când piaţa scădea cu aproape 40% faţă de mai 2012. Şi la acea vreme declinul a fost determinat de în­târzierea programului Rabla, care în 2012 a demarat în aprilie, iar în 2013 în iunie, acel an fiind primul cu 1.500 de euro primă de casare.

Mai mult, în primele cinci luni ale anului vân­zările de autoturisme au crescut cu numai 0,9%, faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care la patru luni creşterea era de 9,4%. Totodată, în luna mai a fost punctată prima scădere a pieţei din ultimii trei ani.