Tranzacţii de 250.000 de lei cu acţiuni Armătura la Swiss Capital

Autor: Dan Grigore Ivan 07.07.2016
Swiss Capital Asset Management, societate de administrare a investiţiilor controlată de brokerul Swiss Capital, a cumpărat pe 5 iulie un pachet de 1,99 milioane acţiuni la producătorul de armături Armătura (ARM) la preţul de 0,125 lei pentru o acţiune. Pentru întreg pachetul cumpărat de la Swiss Capital, compania de administrare a investiţiilor a plătit aproape 250.000 de lei (55.000 de euro).

Compania Armătura, producător de armături pentru instalaţii termice şi de alimentare cu gaze şi apă, are în prezent capitalizarea bursieră de 3,92 milioane lei (817.000 euro), titlurile ARM depreciindu-se cu 38,71% de la începutul acestui an.

În 2015, veniturile totale ale producătorului din Cluj au fost de 20 mil. lei, cu 9,7% mai mult decât re­zultatul raportat în 2014. De asemenea, pierderea înregistrată de Armătura a fost de 1,8 milioane lei, mai mică cu 11% mai mică faţă de rezultatul din 2014.