Credite noi de 12,4 mld. lei pentru populaţie şi de 9,3 mld. lei pentru companii în cinci luni. Producţia de credite pentru populaţie a întrecut producţia de credite pentru companii
Pentru prima dată în istorie, producţia de credite – creditele noi – pentru populaţie este mai mare decât cea de credite pentru companii. După ce s-au fript cu insolvenţe de miliarde de euro, băncile preferă persoanele fizice, mai puţin riscante.
Bancherii au vândut în primele cinci luni credite noi de 9,3 miliarde de lei companiilor, în scădere cu 4% faţă de acelaşi interval din 2015, în timp ce vânzările de împrumuturi pentru populaţie au urcat cu 47%, la 12,4 miliarde de lei, potrivit datelor BNR.
Este pentru prima dată când creditele pentru populaţie le depăşesc pe cele ale băncilor. Creditarea corporate a îngheţat practic în ultimii ani şi chiar şi la dobânzi aflate la minime istorice. La finele lunii mai, dobânda medie pentru credite în lei către companii era de 4%, în scădere cu 0,6 puncte procentuale faţă de mai 2015, în timp ce dobânda medie pe retail s-a diminuat cu 0,3 puncte procentuale la 6,6% pe an. În ambele cazuri este vorba de minime istorice.
Creditele acordate populaţiei au depăşit în S2 din 2015, cu 14,1 mld. lei, valoarea acordată în semestrul II din 2007. În schimb creditele noi pentru companii sunt la jumătate faţă de valoarea din anii 2007-2008, de dinainte de criză. În S1 2009, volumul de credite noi pentru populaţie a scăzut cu 70% faţă de S2 2008, până la 3 mld lei. Creşterea puternică a creditării pentru populaţie a început din nou în 2013, continuând cu 20-30% semestru la semestru.