Salrom are un nou board. Fondul Proprietatea, acţionar cu 49%, forţează listarea companiei

Autor: Liviu Popescu 13.07.2016

Fondul Proprietatea, emitent cu capitalizare de 8,3 mld. lei, forţează listarea Salrom, compania naţională a sării, din care controlează 49%, şi susţine că s-a angajat să sprijine oferta publică iniţială a Salrom „prin acoperirea tuturor costurilor aferente procesului de listare“. 

Începând de ieri, Salrom, companie cu afaceri de 300 mil. lei în 2015, are un nou consiliu de administraţie, format din: Mugur Nicolae Popescu (vicepreşe inte CFA, director de investiţii la BCR Pensii), Oana Bizgan Gayral (consilier cabinet la Ministerul Economiei), Laurenţiu Puiu (a activat în industria minieră), Simona Fătu (fost bancher la Volksbank) şi Dan Valentin Gheorghe (care a mai fost membru în boardul Salrom).