Preşedintele Camerei de Comerţ Turco-Române, nemulţumit de cum reflectă presa românească lovitura de stat din Turcia: „Vă rog să nu criticaţi un preşedinte ales prin votul popular!”

Autor: Roana Rotaru 19.07.2016

Comunitatea oamenilor de afaceri turci din România este deranjată de modul în care presa românească a relatat despre lovitura de stat din Turcia, dar şi de criticile pe care mass media le-a adus preşedintelui Erdogan, cel care vrea să reintroducă pedeapsa cu moartea în ţara pe care o conduce.

„Unii jurnalişti încearcă să facă cunoscută Turcia ca şi cum ar fi o ţară nedemocratică şi încercă să relateze la televizor nişte probleme care sunt contrare realităţii. Aceasta ţara are un preşedinte ales cu 51% din voturi. Cum poate fi numit dictator? Simbolul democraţiei este votul exprimat (...)Va rog să nu mai criticaţi un preşedinte ales prin votul popular”, a declarat Tamer Atalay, preşedintele Camerei de Comerţ Turco-Române, în cardul unei conferinţe organizate astăzi în Capitală.

Reprezentantul Camerei de Comerţ Turco-Române cere României şi Europei să arate respect faţă de acţiunile care se desfăşoară acum în Turcia, dacă doreşte să păstreze o relaţie bună cu aceasta.

„Turcia este o ţara democratică şi dacă Europa vrea să aibă alături o  ţara democratică trebuie să arate respect  pentru acţiunile care se desfăşoară acum în Turcia. Dacă vrea să fie blândă faţa de această grupare (n-red. gruparea FETO pe care o consideră responsabilă de lovitura de stat) atunci Turcia nu-i este alături”, a spus Tamer Atalay.

La data de 31 ianuarie 2016, 14389 de societăţi comerciale cu capital turcesc erau înregistrate în România, fiind considerat un investitor deloc neglijabil pentru piaţa românească.