Donald Trump, desemnat în mod oficial candidatul republican la algerile prezidenţiale din SUA

Autor: Mediafax 20.07.2016

În cadrul Convenţiei Naţionale de la Cleveland, Partidul Republican l-a desemnat pe Donald Trump după ce acesta a câştigat majoritatea delegaţilor partidului în urma alegerilor primare, obţinând sprijinul a 1.725 de delegaţi, cu mult peste numărul minim de 1.237.

Omul de afaceri în vârstă de 70 de ani a obţinut victoria după o campanie de treisprezece luni, învingând 16 rivali din cadrul partidului, timp în care a stârnit numeroase controverse.

"Este o mare onoare să fiu candidatul republican pentru funcţia de Preşedinte al Statelor Unite. Voi munci din greu şi nu vă voi dezamagi niciodată. America prima!," a postat Trump pe reţelele sociale.

Hillary Clinton, candidatul prezumtiv al Partidului Democrat, cu care Trump este de aşteptat să se confrunte în cadrul alegerilor prezidenţiale din 8 noiembire, a fost ţinta predilectă a atacurilor verbale în timpul Convenţiei.

Clinton ar urma să fie desemnată oficial drept candidata Partidului Democrat la la Convenţia Naţională Democrată, care va avea loc săptămâna viitoare la Philadelphia.