Acţiuni uitate pe bursă: astăzi, Băile Tuşnad

Autor: Dan Grigore Ivan 25.07.2016
Tuşnad Băile Tuşnad (TSND), com­panie ce administrează două ho­teluri în staţiunea balneară Tuşnad, la 33 de kilometri de Miercurea Ciuc, s-a listat pe piaţa alternativă de capital AeRO în 2015, după ce s-a transferat de pe Rasdaq.
 
De la începutul anului până în prezent s-au înregistrat un număr de 29 de tran­zacţii cu titluri TSND, cu o va­loare to­tală de aproximativ 15.000 lei (3.200 euro), în urma cărora acţiunile hote­lierului s-au apreciat cu 11,76%.
 
În portofoliul TSND se află Hotelul Tuşnad, construit în 1976, dotat cu 23 de camere de trei stele şi 85 de camere de două stele, precum şi hotelul O3Zone, fostul hotel Olt, recent modernizat, ce dis­pune de 117 camere de trei şi patru stele.
 
Hotelul O3Zone a adus încasări din cazare de 1,514 milioane lei, în condiţiile în care a avut un grad de ocupare de 24%, în timp ce hotelul Tuşnad a adus încasări de 1,503 mi­l. lei, la un grad de ocupare de 67,53%, în scădere faţă de anul pr­ecedent.
 
În 2015, compania a avut o cifră de afa­ceri de 7,419 milioane lei, cu peste 14% mai mare faţă de anul prece­dent. De asemenea, Tuş­nad a raportat o pier­dere de 1,968 milioane lei, după ce în 2014 a înre­gistrat o pierdere de 2,913 milioane lei.