Barack Obama a susţinut un discurs în favoarea lui Hillary Clinton şi i-a adus critici lui Trump

Autor: Mediafax 28.07.2016

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a susţinut un discurs, în cadrul Convenţiei Democrate din Philadeplhia, în favoarea lui Hillary Clinton, candidata desemnată oficial de Partidul Democrat pentru a câştiga alegerile prezidenţiale, criticându-l pe Donald Trump, relatează BBC News online.

Obama a susţinut la Convenţia Democrată din Philapdeplhia că Hillary Clinton este cea mai calificată persoană care a candidat vreodată la Casa Albă.

Acesta a spus că votanţii au de ales între speranţă şi frică, atacându-l pe republicanul Donald Trump.

Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a criticat, de asememea, pe Donald Trump, spunând că acesta din urmă "susţine tortura", "intoleranţa religioasă" şi că "trădează valorile" statului.

"Nu are habar de ce anume face America o ţară nemaipomenită", a mai spus Biden. "Nu are nici cea mai mică idee", a continuat el.

Obama a lăudat caracterul lui Hillary Clinton, numind-o "un lider cu planuri concrete de a elimina barierele (...) şi de a lărgi cercul de oportunităţi pentru fiecare american"

Acesta a făcut referiri şi la imaginea ţării sale proiectată de Trump, subliniind că "nu este America" pe care o ştie el.