AdePlast investeşte 15 mil. euro într-o fabrică de materiale de construcţii în Oradea

Autor: Alina-Elena Vasiliu 28.07.2016

Producătorul de materiale de construcţii AdePlast va investi 15 milioane de euro într-o fabrică în Oradea, în urma unei înţelegeri cu Consiliul Local din oraş. Investiţia va fi făcută în următorii doi ani, iar fabrica, situată într-un parc industrial, se va desfăşura pe o suprafaţă de şapte hectare.

În fabrica de la Oradea, se vor produce materiale de construcţii şi termoizolaţii. Din parcul industrial va mai face parte încă o firmă.

În primul semestru al anului, AdePlast a avut vânzări de 161 de milioane de lei, în creştere cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după cum spune Marcel Bărbuţ, CEO-ul companiei.

“Pe divizia de mortare am crescut cu 8-9% şi credem că piaţa a înregistrat aceeaşi creştere sau poate chiar mai mare, pentru că au explodat construcţiile. În aprilie, am avut un avans de 45% la întregul business, am fost chiar nevoiţi să refuzăm unii clienţi. Apoi vânzările au luat-o în jos în mod inexplicabil, nu ştim ce s-a întâmplat”, spune Marcel Bărbuţ.

Pentru 2016, omul de afaceri estimează un avans de două cifre, între 10 şi 15%, după ce, anul trecut, a crescut cu 2%, la 305,7 milioane de lei, cu un profit net de 13 milioane de lei. Compania operează în prezent trei fabrici, la Oradea, Roman şi Ploieşti.