Brandul de bere Heineken a avut vânzări mai mari cu peste 10% în primul semestru

Autor: Mădălina Dediu Panaete 03.08.2016

Heineken, brand al producătorului olandez cu acelaşi nume, a avut în primul semestru vânzări în volum cu peste 10% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut, România fiind una dintre cele cinci ţări unde marca a livrat volume mai mari cu două cifre, arată ultimul raport al companiei.

Practic, România este a doua  ţară din Europa dată ca exemplu de creştere puternică în prima parte a anului, alături de Marea Britanie. Brandul a mai crescut cu peste 10% în Brazilia, Mexic, Noua Zeelandă şi Cambodgia. Acestea sunt primele rezultate ale unui brand de bere după primul semestru şi sunt un prim semn că în prima parte a anului evoluţia pozitivă a pieţei de anul trecut a continuat. În 2015, consumul de bere a crescut cu 6,5% faţă de anul precedent, revenind pe plus după doi ani consecutivi pe scădere. Astfel, consumul per capita a ajuns la 80 de litri anul trecut.