Statistici alarmante: Românii continuă să renunţe la asigurarea caselor

Autor: Anelis Baciu 09.08.2016
O treime din poliţele facultative de locuinţe au dispărut din bilanţurile asigurătorilor în ultimul an.
 
Tendinţa românilor de a renunţa la asi­gurarea locuinţelor nu numai că s-a men­ţinut în ultima perioada, ba chiar a con­semnat o accentuare în perioada mar­tie 2015-martie 2016, în condiţiile în care numărul poliţelor care au dispărut  din portofoliile asigurătorilor locali s-a situat la 500.000, potrivit datelor Autorităţii de Suprave­ghe­re Financiară (ASF).
 
Astfel, com­pa­ni­ile de asigurări au ajuns în luna mar­tie a aces­tui an să mai aibă doar 1,3 mi­lioa­ne de poliţe fa­cultative de locuinţe, cu circa 30% mai pu­ţin decât în luna mar­tie din 2015. Spre com­paraţie, scăderea pe tot anul trecut a numărului de poliţe facultative pentru locuinţe era de 15%.
 
Odată cu scăderea numărului de asi­gurări de locuinţe au scăzut şi pri­me­le brute subscrise pe acest segment cu circa 40%, până la 72 mil. lei la finalul lunii martie.