1,2 milioane de tone, nivelul stocurilor de urgenţă pentru ţiţei şi/sau produse petroliere în 2016

Autor: Mediafax 11.08.2016
Nivelul stocurilor de urgenţă pentru ţiţei şi/sau produse petroliere care trebuie constituit pentru anul 2016 şi menţinut în condiţiile Legii nr. 360/2013 a fost stabilit la 1.238.183 tone echivalent petrol (t.e.p.), potrivit unei hotărâri aprobate miercuri de Executiv. Conform Legii 360/2013, stocurile minime se pot constitui din stocuri de urgenţă şi stocuri specifice. Constituirea şi menţinerea stocurilor de urgenţă sunt obligaţii ale operatorilor economici, în timp ce constituirea stocurilor specifice este obligaţia Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Specifice (ANRSPS). În prezent, stocurile minime de ţiţei şi produse petroliere constituite în baza prevederilor Legii 360/2013 sunt compuse din stocuri de urgenţă, realizate de către operatorii economici. În anul 2016, nu vor fi constituite stocuri specifice de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. Nivelul stocurilor de urgenţă va fi echivalent cu cel al stocurilor minime.