Incidente violente în Irlanda de Nord. 25 de sticle incendiare au fost aruncate spre agenţi ai forţelor de ordine

Autor: Mihai Draghici 13.08.2016

Aproximativ 25 de sticle incendiare au fost aruncate spre agenţi ai forţelor de ordine, iar parbrizul unui vehicul al poliţiei a fost spart.

Incidentele violente au avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă şi sâmbătă dimineaţă în oraşul nord-irlandez Londonderry.

Un obiect care semăna cu o bombă artizanală a fost găsit în zona Butcher's Gate din Londonderry. În timp ce examinau obiectul, care ulterior s-a dovedit inofensiv, agenţii forţelor de ordine au fost atacaţi de tineri catolici cu sticle incendiare.

Incidentele intervin cu câteva ore înaintea unei ample parade a protestanţilor probritanici, organizată pentru a marca sfârşitul asediului regelui catolic James al II-lea în anul 1689.