DTZ: Bucureştiul e mai „bogat“ cu 135.000 mp de birouri, cu 60% mai mult decât în primul semestru din 2015

Autor: Alina-Elena Vasiliu 15.08.2016

Stocul de spaţii pentru birouri din toată ţara a ajuns, la sfârşitul primului semestru din acest an, la 2,39 milioane de metri pătraţi, fiind cu 8% mai ridicat faţă de pe­rioa­da similară a anului trecut. Tot în creş­tere a fost şi cererea de spaţii de bi­rouri din Capitală, care a avansat cu apro­ximativ 15%, susţinută în principal de operaţiuni noi, extinderi şi relocări din spaţii de clasa C în spaţii moderne de birouri.

„Spre comparaţie, în prima jumă­tate a anului s-au livrat în Capitală apro­ximativ 135.000 de metri pătraţi, cu 60% mai multe spaţii faţă de nivelul to­tal al livrărilor din 2015. Chiar dacă livrările de spaţii noi din S1 2016 depă­şesc volumul înregistrat în 2015, absorb­ţia de spaţii a depăşit 110.000 de metri pă­traţi, iar rata de neocupare nu a înre­gis­trat modificări ma­jore, si­tuân­du-se la finalul pe­rioa­dei în jurul valorii de 12,5%“, spune Mihaela Gălăţanu, head of research în cadrul companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

În primele şase luni ale anului, cele mai mari tranzacţii au fost cele de pre­în­chiriere şi renegociere. Com­paniile şi-au adjudecat ast­fel spaţiile de lucru din proiectele anunţate să fie finalizate anul acesta sau în 2017.