Constructorul birourilor Orhideea Towers şi-a majorat vânzările de patru ori, la 80 mil. euro

Autor: Alina-Elena Vasiliu 22.08.2016
Subsidiara locală a firmei austriece de construcţii PORR Construct şi-a crescut anul trecut cifra de afaceri de patru ori, astfel că rezultatul pentru 2015 a ajuns la 353,6 milioane de lei (80 de milioane de euro), potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor.
 
Profitul s-a aflat însă în scădere, fiind redus la jumătate. Ca număr de salariaţi, constructorul a ajuns la 224 pe piaţa locală.
 
Un avans semnificativ a mai fost înregistrat în 2011, când PORR Construct a sărit de la 93 de milioane de lei cifră de afaceri la 233 de milioane de lei, însă atunci creşterea a fost de două ori.
 
Printre lucrările mari în care sunt implicaţi în prezent austriecii se numără clădirea de birouri Orhideea Towers, din apropierea staţiei de metrou Grozăveşti, dezvoltat tot de nişte austrieci, cei de la CA Immo. Cu o suprafaţă închiriabilă de 37.000 de metri pătraţi, Orhideea Towers absoarbe o investiţie de 75 de milioane de euro.