Dezastru în sistemul de economisire-creditare: Din toamna anului trecut, după raportul Curţii de Conturi, băncile de locuinţe nu au mai vândut nimic

Autor: Anelis Baciu 23.08.2016

BCR Banca pentru Locuinţe şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, cele două bănci care for­mează sistemul de creditare-economisire pen­­tru locuinţe din piaţa locală, nu au mai atras niciun client nou în sistem din toamna anu­lui trecut, de când corectitudinea mode­lu­lui lor de business a fost pusă la îndoială de Curtea de Conturi, potrivit mai multor surse din piaţă. Doar vânzarea nouă a fost oprită, în condiţiile în care cele două bănci au con­ti­nuat să dea credite pentru clienţii existenţi care au ajuns la maturitate cu perioada de eco­nomisire. Circa 500.000 de contracte au cele două bănci în portofolii.

ZF a trimis o solici­tare pe această temă ambelor bănci implicate, însă doar Raif­feisen Banca pentru Locuinţe a trimis un răs­puns oficial. Banca confirmă sto­parea vânză­rilor noi şi afirmă că decizia a fost luată atât ca urmare a investigaţiei Curţii de Conturi, cât şi ca urmare a unei iniţiative de modificare a cadrului legal de funcţionare a sistemului.

„Ca urmare a lansării iniţiativei legisla­ti­ve de modificare a OUG. 99 ce vizează modificări ale cadrului legal care guvernează funcţionarea sistemului de economisire-cre­di­tare şi până la clarificarea situaţiei ca ur­ma­re a interpretărilor Curţii de Conturi, RBL a de­cis suspendarea temporară a vân­ză­rii pro­du­sului de economisire-cre­ditare, ban­ca fiind pre­ocupată de asigurarea unei con­si­lieri de cali­tate a clienţilor potenţiali. Acti­vi­tatea de acor­dare credite pentru domeniul lo­cativ, cli­enţilor din portofoliu, nu este afec­tată, in­diferent de na­tura creditului (locativ, inter­me­diar, anticipat)“, au transmis re­pre­zen­tan­ţii Raiffeisen Banca pentru Locuinţe. Potrivit mai multor surse din piaţă, aceeaşi si­tuaţie este şi la BCR Banca pentru Locuinţe.