Un mort şi peste 60 de răniţi în Japonia, din cauza taifunului Mindulle

Autor: MEDIAFAX 23.08.2016

Taifunul a ajuns luni sud-estul Japoniei, apoi a avansat spre nord-estul arhipelagului, traversând capitala Tokyo şi suburbiile sale.

În cele opt prefecturi vizate, inclusiv capitala, autorităţile au sfătuit peste jumătate de milion de persoane să îşi evacueze domiciliul de teama unor inundaţii şi alunecări de teren.

O femeie în vârstă de 58 de ani a decedat în municipiul Sagamihara, a anunţat NHK.

Serviciile de transport au fost puternic afectate, peste 500 de zboruri fiind anulate, iar unele trenuri rămânând încă pe peron marţi dimineaţa, în timp ce taifunul a avansat până pe insula Hokkaido.