Acţiunile Transgaz au ajuns la maximul istoric, cea mai mare valoare de la listarea companiei din 2008
Titlurile Transgaz (TGN), transportatorul naţional de gaze naturale, au închis şedinţa de vineri la maximul istoric, o acţiune fiind cotată la 295 lei – cea mai mare valoare de la listarea companiei din anul 2008 şi până în prezent.
În primul semestru, TGN a raportat un profit de 282 milioane lei, în scădere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, compania a avut o rată a rentabilităţii capitalului, reprezentat de raportul dintre profitul net şi capitalurile proprii, de 7,99% în S1/2016 faţă de 9,48% în primul semestru al anului trecut.
În 2015, compania a avut venituri totale de 1,917 miliarde lei, în creştere cu 13,5% faţă de rezultatul raportat în anul precedent. De asemenea, profitul înregistrat de TGN a fost de 488,7 milioane lei, în scădere cu 2,8% faţă de 2014.