Sute de persoane au fost evacuate, în urma unui incendiu pe coasta de est a Spaniei

Autor: Mediafax 05.09.2016

Peste 40 de pompieri din partea Unităţii militare spaniole pentru situaţii de urgenţă luptă împotriva flăcărilor.

Incendiul a pornit duminică seara şi s-a răspândit rapid în zona staţiunii Javea din regiunea spaniolă Costa Blanca.

Cel puţin 20 de case au fost distruse de flăcările incendiului, iar ce evacuaţi din acestea au fost adăpostiţi în şcoli, restaurante şi hoteluri, în oraşele Denia şi Benidrom, aflate în apropiere.

Potrivit Poliţiei, case de vacanţă din Bentatxell, Tossalet şi Cansalades au fost de asemenea evacuate.

Poliţia investighează cauza incendiului şi suspectează că acesta ar putea fi unul premeditat.