Inundaţii în Grecia: O româncă şi cei doi copii ai ei au fost salvaţi de echipele de urgenţă

Autor: Mediafax 07.09.2016

Ploile torenţiale din în ultimele zile au provocat inundaţii şi viituri în aproape întreaga Greciei, cea mai afectată fiind zona oraşului Kalamata, din sud-vestul ţării, unde au fost înregistrate trei decese.

O femeie este dată dispărută după ce şi-a abandonat casa afectată de inundaţiile masive din nordul Greciei.

Serviciile de urgenţă au intervenit pentru a salva pe o româncă şi cei doi copii ai ei, în zona oraşului Igoumenitsa, pe coasta de nord-vest a ţării.

Potrivit site-ului publicaţiei To Proto Thema, maşina în care se aflau cei trei români - o femeie în vârstă de 36 de ani şi doi copii - a fost aproape să fie măturată de apele râului Karavatsi care a ieşit din matcă.

Inundaţiile au afectat şi zona oraşului Salonic, unde numeroase maşini şi proprietăţi au fost avariate.