ZF Live. Iulian Sorescu, firma de avocatură Noerr: Numărul de locuri de muncă create, valoarea adăugată şi gradul de încorporare de cercetare ar trebui să fie luate în considerare la ajutoare de stat
Numărul de locuri de muncă create, valoarea adăugată şi gradul de încorporare de cercetare ar trebui să fie luate în considerare la ajutoare de stat, consideră Iulian Sorescu consultant financiar la casa de avocatură Noerr.
„Procesul de selecţie este unul transparent, a fost gândit şi în 2014, atunci când s-au lansat noile scheme de ajutor de stat şi a fost actualizat prin aprilie, această sesiune de depunere de proiecte având un buget lărgit de la 100 mil. euro la 140 mil. euro, însă rezultatele nu sunt cele dorite de cei din mediul de afaceri“, a spus el la ZF Live.
Teraplast Bistriţa, Vrancart Adjud , Comvex Constanţa şi Socep sunt companiile listatela bursă care au cerut ajutoare de stat în valoare de 238 mil. lei, dar care nu au fost selectate pentru finanţare de către Ministerul Finanţelor, pentru că nu au avut punctajul necesar. „Gândirea schemei a fost bună. Singurul lucru la care ar fi trebuit să se intervină este ponderea punctajelor. Ar fi trebuit, din punctul nostru de vedere, gândite alte criterii, respectiv să se fi dat punctaje pe numărul de angajaţi, în funcţie de zona în care s-au dorit investiţiile.“