Regatta: Când întrebăm o instituţie a statului când se termină un proiect, am ajuns să ni se răspundă că „suntem în România“

Autor: Bogdan Alecu 08.09.2016
Eduard Uzunov, proprietarul companiei de consultanţă imobiliară Regatta Real Estate şi unul dintre cei mai experimentaţi jucători de pe această piaţă, cu o activitate de mai bine de 20 de ani, trage un semnal de alarmă cu privire la modul în care dezvoltatorii construiesc şi modul în care statul şi companiile de utilităţi nu ţin pasul cu vremurile.
 
Unul dintre cele mai „fierbinţi“ subiecte din Bucureşti este în acest moment traseul viitoarei linii de metrou care va duce spre Aeroportul Otopeni şi care va lega de infrastructura subterană existentă zone precum Expoziţiei şi Casa Presei, unde acum transportul public se realizează numai cu autobuzul sau tramvaiul.
 
„În zona Expoziţiei, care eu cred că va fi o zonă extraordinară, se va construi o staţie de metrou cu şase ieşiri şi acolo va fi următorul pol de birouri şi rezidenţial după Barbu Văcărescu şi Orhideea. Am PUZ-uri acolo şi proprietari cu PUZ-uri şi certificate. Statul trebuie să facă publice locaţiile viitoarelor staţii de metrou. Traseul până la Otopeni e publicat, dar acum o lună m-am dus la arhitectul-şef şi am întrebat dacă se va face sta­ţia de metrou până în 2020 deoa­rece vine acel campionat (UEFA Euro 2020, campionat de fotbal ce va fi organizat în 13 oraşe, inclusiv Bucureşti - n.red.). Ce răspuns am primit? Suntem în Ro­mânia. Acesta este răs­punsul primit de la o autoritate. Păi, nu e treaba statului să ştie?“, a subliniat Eduard Uzunov. Anterior, proprietarul companiei de consultanţă sublinia faptul că în paralel cu realizarea construcţiei metroului spre Drumul Taberei, trebuia demarată şi construcţia celui spre nord, în contextul în care aceasta este zona care se dezvoltă cel mai mult.