Creştere de trafic pentru a doua lună consecutiv pe Aeroportul Timişoara

Autor: Mediafax 13.09.2016

Traficul de pasageri a fost de 101.423 persoane în luna iulie şi 101.204 persoane în luna august. În luna august 2016 s-a înregistrat o creştere a traficului aerian de pasageri de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Comparativ, în perioada ianuarie-august 2016 (672.474 pasageri) cu aceeaşi perioadă a anului 2015 (623.310 pasageri), creşterea este de 8%.

„În următoarele luni de zile estimăm o creştere accelerată, semnificativă, datorită noilor curse aeriene introduse de la 1 septembrie 2016 de către compania aeriană RyanAir. Zborurile operate de RyanAir fac posibilă legătura aeriană cu trei noi destinaţii (Londra-Stansted, Berlin, Dusseldorf-Weeze) şi măresc fregvenţele de operare spre şi dinspre destinaţiile: Bucureşti, Milano-Bergamo, Bruxelles Charleroi, Frankfurt-Hahn”, precizează comunicatul.

Începând cu 1 octombrie 2016, pasagerii pot zbura zilnic spre Iaşi şi Cluj, cursele fiind operate de compania aeriană BlueAir.

Luna septembrie va aduce şi o creştere însemnată şi în zona traficului de marfă pe aeroportul Timişoara, datorită faptului că se va mări capacitatea de transport a companiei TNT, prin trecerea de la un avion de tip SF 34 cu o capacitate maximă de 3.000 kg la un avion de tip Boeing 737, cu o capacitate maximă de 18.000 kg.

Administraţia aeroportului estimează că anul 2016 va fi un an în care se va depăşi numărul de 1,1 milioane de pasageri îmbarcaţi/debarcaţi în aeroportul Timişoara, creându-se premise favorabile pentru un număr de pasageri în 2017 de aproximativ 1,5 milioane şi peste 5.000 tone marfă.