Carlo Azeglio Ciampi, fost preşedinte şi premier al Italiei, omul care a adus Italia în zona euro, a decedat la 95 de ani

Autor: Mihai Draghici 16.09.2016

Carlo Azeglio Ciampi a decedat vineri dimineaţă într-un spital din Roma.

Născut pe 9 decembrie 1920 în oraşul Livorno, Ciampi a absolvit Şcoala Normală şi Facultatea de Litere din Pisa în anul 1941, apoi Facultatea de Drept din Pisa, în 1946.

Carlo Azeglio Ciampi a fost guvernator al Băncii centrale a Italiei în perioada 1979-1993, prim-ministru, între 1993 şi 1994, şi preşedinte al ţării, din 1999 până în 2006. Ulterior, a fost preşedinte emerit al Italiei.