În această săptămână vine una dintre cele mai importante veşti de peste Ocean, cu posibil ecou şi la Bucureşti
Marile pieţe de capital ale lumii, fie că sunt cele europene, asiatice sau americane, au afişat scăderi pe bandă rulantă într-un început de toamnă agitat, dominat de ştiri şi supoziţii contradictorii privind reacţiile viitoare ale marilor bănci centrale din Statele Unite ale Americii, Europa sau Japonia.
Astfel, indicele S & P 500, referinţa bursei americane, a scăzut cu 2,27% în primele două săptămâni ale lunii septembrie, în timp ce indicele EuroStoxx 50, ce urmăreşte cele mai importante 50 de companii europene, a scăzut cu 2,65%.
Dintre pieţele de capital consacrate, bursa de la Frankfurt a fost cel mai puternic afectată, indicele DAX afişând o depreciere de 2,91%, în timp ce bursa pariziană a înregistrat o contracţie de 2,5%.
În regiune, indicele WIG 20, ce urmăreşte cele mai importante 20 de companii listate la Varşovia, s-a depreciat cu 3,16%, în timp ce bursa maghiară şi cea bulgară s-au apreciat cu 0,41%, respectiv cu 2,14%