Producătorul biscuiţilor Croco are în plan extinderea producţiei şi are un buget de investiţii de 5 mil. euro

Autor: Cristina Rosca 22.09.2016

Compania din Oneşti, judeţul Bacău, a avut în plan investiţii totale de circa 62 mil. lei (14 mil. euro), însă a cerut ajutor de stat pentru aproape jumătate din valoarea proiectului. Proiectul Croco s-a numărat printre cele 30 de dosare respinse de la ajutor de stat.

Damian Mereu, antreprenorul care deţine producătorul de biscuiţi Croco, afirmă că va merge înainte cu investiţiile însă, pentru că va apela doar la fonduri proprii va aloca o sumă de 5 milioane de euro acestui proiect, faţă de 14 mil. euro cât era valoarea totală iniţială.

„Am avut un proiect de investiţii în producţie în valoare de circa 14 milioane de euro şi am solicitat ajutor de stat echivalent cu aproape jumătate din suma totală. Voiam să dezvoltăm atât clădiri noi, cât şi să achiziţionăm linii noi de producţie“, explică antreprenorul.