Aproape 3.000 de oameni protestează în faţa Senatului faţă de decizia parlamentarilor de a-l proteja pe Oprea de urmărirea penală, blocând Calea 13 Septembrie pe ambele sensuri de mers

Autor: Mediafax 22.09.2016

Protestatarii au pancarde cu mesaje precum "Nu Imunitate!", "73 de indolenţi apără un impostor", "Vrem dreptate", "Alături de familia Gigină" sau "Egalitate în faţa legii".

Protestul a fost iniţiat pe paginile de socializare.

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a scris, joi, pe Facebook că îi va cere preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să supună încă o dată la vot cererea DNA în cazul său, iar colegilor săi să voteze pentru începerea urmării penale, după ce, la votul de luni, i-a rugat să-l apere.

Senatul României a respins, luni, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă, în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină. Procurorii DNA au precizat că respingerea cererii de încuviinţare a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul lui Gabriel Oprea are drept consecinţă blocarea anchetei penale.