Banca Internaţională de Investiţii vrea să emită o nouă serie de obligaţiuni în lei în valoare de 300 milioane lei

Autor: Cristian Hostiuc 23.09.2016

Banca Internaţională de Investiţii, o instituţie suprastatală cu sediul la Moscova, vrea să vândă o nouă serie de obligaţiuni în lei, de aproape 300 milioane lei (echivalentul a 65 milioane euro) după seria plasată anul trecut de 111 milioane lei.

Banca, unde România ca stat este acţionar, a început turneul de prezentare a obligaţiunilor în faţa potenţialilor investitori. Brokerii acestei operaţiuni sunt BT Capital Partners (diviza de investment banking a Băncii Transilvania) şi BCR. Din banii strânşi,  Banca Internaţională de Investiţii acordă credite companiilor.