Preţul petrolului scade din nou şi ajunge iar la 45 de dolari barilul

Autor: Ştefan Stan 23.09.2016

Preţul barilului de petrol a crescut săptămâna aceasta cu 6%, în condiţiile în care membrii OPEC Arabia Saudită şi Iran au ajuns la a doua zi de discuţii la Viena înaintea întâlnirii principalilor producători de pe 28 septembrie din Algeria pentru a discuta stabilizarea preţurilor.

Rivalitatea dintre cele două naţiuni a întârziat ajungerea la un acord la începutul acestui an, iar reprezentantul Irakului a spus că este improbabil ca preţurile să revină peste 50 de dolari barilul anul acesta dacă nu se opreşte producţia.

”Dacă se ajunge la o înţelegere, cel mai probabil va fi o reducere nesubstanţială, când producătorii ajung la un consens să plafoneze producţia aproape de maximul capacităţii”, a spus Ric Spooner, analist la CMC Markets din Sydney. ”Piaţa are încă un surplus şi nu a ajuns la echilibru”, a adăugat el.

Aurul a scăzut cu 0,1%, reducând din avansul celei mai bune săptămâni din iulie. Eforturile băncilor centrale de a impulsiona creşterea, inclusiv prin intermediul ratelor extrem de mici sau chiar negative cresc cererea pentru aur.