Galerie FOTO. Fabrica de mezeluri Salbac şi-a mărit capacitatea de producţie cu 1.000 tone

Autor: Roana Rotaru 23.09.2016

Compania Salbac, parte a grupului de firme Agricola Bacău şi-a mărit capacitatea de producţie a fabricii de salamuri cu 1.000 tone, o investiţie de circa 5 mil de euro, după ce anul trecut nu a reuşit să onoreze toate comenzile primite, potrivit reprezentanţilor companiei.

„Mărirea capacităţii de producţie a fabricii a fost o necesitate pentru că cererea creşte de la an la an şi nu puteam să nu gândim o strategie de dezvoltare. S-a impus să devansăm inaugurarea acestei incinte care era planificată pentru 2017. Până în 2020 vom produce circa 3.000 tone salamuri crud-uscate din care 1.900 tone va fi Salam de Sibiu. Estimăm o  creştrea cotei de piaţă cu 5 % pe categoria crud-uscate în volume şi undeva la 6% în valoare, iar la Salmul e Sibiu undeva la 2%”, a spus Angelica Şmil, directorul general al companiei Salbac.

Anul trecut compania Salbac a avut vânzări totale de 25,6 mil. euro în creştere cu 22.5 % faţă de anul precedent, înregistrând un profit de 3,1 mil. euro, rezultate obţinute cu ajutorul a peste 300 de angajaţi, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finaţelor. După contribuţia la formare cifrei de afaceri a grupului Agricola Bacău, Slabac este a doua cea mai mare compania, vânzările sale fiind „detronate” de Agricola Internaţional, linia de business cu activităţi în producţia cărnii de pasăre.