Gabriel Oprea anunţă că va demisiona din Senatul României

Autor: Firuta Flutur 23.09.2016

''Nu mă ascund în spatele niciunei imunităţi şi, la fel ca şi familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înţeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunţ că demisionez din Senatul României. Procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare'', a afirmat el.

Senatul a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea.

Aproximativ 3.000 de oameni au protestat în faţa Senatului joi seara faţă de decizia parlamentarilor de a respinge cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, aceştia blocând timp de câteva zeci de minute Calea 13 Septembrie.