Barack Obama: "Până şi un copil de opt ani" îi poate vorbi lui Donald Trump despre afro-americani

Autor: Mediafax 23.09.2016

Preşedintele SUA, Barack Obama, a denunţat criticile lui Donald Trump referitoare la protestele comunităţii afro-americane, afirmând că "până şi un copil" îşi aminteşte de perioada sclaviei şi recomandându-i candidatului republican să meargă la Muzeul Smithsonian.

Pe fondul protestelor faţă de presupuse incidente rasiste, Donald Trump declarase: "Comunităţile afro-americane sunt absolut în cea mai proastă formă în care au fost vreodată".

Ca reacţie la aceste afirmaţii, Barack Obama a spus, într-un interviu acordat ABC News: "Cred că şi un copil de opt ani poate spune că perioada sclaviei nu a fost una foarte bună pentru persoanele de culoare".

Preşedintele democrat i-a recomandat lui Donald Trump să viziteze noul Muzeu Naţional Smithsonian al Istoriei şi Culturii Africano-Americane. "Avem posibilitatea de a folosi istoria pentru a ne ajuta să facem progrese în viitor", a subliniat Obama.