Cel mai râvnit job din online-ul românesc este încă vacant

Autor: Ioana Nita 29.09.2016

Gigantul IT american Google, parte a grupului Alphabet, nu a numit încă un succesor al lui Dan Bulucea, managerul român care a condus timp de aproape şase ani, până la finalul lunii iunie, operaţiunile locale ale companiei. Google caută de circa şase luni un country manager pentru operaţiunile locale, Dan Bulucea anunţând în luna martie că va prelua o altă poziţie în cadrul grupului, însă de data aceasta în Singapore.

„Procesul de recrutare este deschis. Ne uităm întâi intern şi ulterior pot fi evaluaţi şi candidaţi externi”, declara Dan Bulucea în aprilie anul acesta. El şi-a încheiat mandatul din România în iunie anul acesta, când a preluat funcţia de new business director pentru regiunea Asia-Pacific în cadrul biroului Google din Singapore.

Astfel, Dan Bulucea, cel care a pus bazele biroului local al Google în 2010, este al doilea român din cadrul Google România, după Doina Costache, care se relochează în biroul companiei americane din Singapore. Google Bucharest SRL, entitatea juridică din România a companiei americane, a raportat pentru anul 2015 la Ministerul Finanţelor Publice (MFP) o cifră de afaceri de 15,95 milioane de lei (3,58 mil. euro), în scădere cu 0,5% faţă de anul precedent, conform datelor publice disponibile pe site-ul MFP.