Topul celor mai mari 10 companii intrate în insolvenţă în ultimii cinci ani

Autor: Cristina Roşca 29.09.2016

Aceste companii au avut afaceri cumulate de 8,5 miliarde de lei, respectiv 10% din tot businessul în insolvenţă, şi 12.600 de salariaţi în anul de dinaintea intrării în incapacitate de plată.



Topul celor mai mari ze­ce companii intrate în insolvenţă în perioa­da 2011-2015 este con­dus de producătorul de ener­­gie Hidroelectrica, urmat de gru­pul industrial Roment şi de com­binatul chimic Oltchim.

Dintre cele zece companii afla­te în clasament, trei sunt deja în fali­ment, iar una este radiată, astfel că aproape 5.000 de locuri de muncă au dis­părut din economie. O singură com­panie, respectiv Hidroelectrica, a reuşit să iasă din incapacitate de plată, potrivit unui raport al com­paniei de consultanţă Coface.

„Doar 2% din totalul com­pa­ni­ilor care intră în insolvenţă se reor­ga­nizează cu success, iar acest pro­cent se respectă şi în rândul celor mai mari companii insolvente. În acest con­text, majoritatea locurilor de mun­­că din aceste companii sunt pier­­­dute definitiv“, spune Iancu Guda, ser­vices director Coface şi pre­­­şe­din­te al Asociaţiei Analiş­tilor Finan­ciar-Bancari din România (AAFBR).

România a înregistrat un nu­măr de 105.545 companii care au in­trat în insolvenţă în perioada 2011-2015. 

Puteţi vedea integral topul celor mai mari 100 de companii intrate în insolvenţă în perioada 2011-2015 pe www.zfcorporate.ro.