Iancu Guda, services director al Coface: „La nivel naţional, doar cinci din o sută de companii care intră în insolvenţă au un plan concret de reorganizare“

Autor: Greta Bogdan 03.10.2016
Procesul de restructurare a unei companii intrate în insolvenţă este foarte dificil, la nivel naţional statisticile indicând faptul că doar cinci din 100 de astfel de companii îşi depun un plan de reorganizare şi doar jumătate dintre ele reuşesc să îşi salveze businessul, a declarat Iancu Guda, services director în cadrul companiei de consultanţă de risc Coface, invitat la ZF Live.
 
Jucătorii de pe piaţa locală aflaţi în incapacitate de plată intră foarte târziu în insolvenţă, iar din această cauză nu îşi mai pot salva afacerile de la faliment. „Trebuie să plecăm de la ideea de bază a procedurii de insolvenţă şi anume aceea că avem nişte probleme temporare şi încercăm să ne reorganizăm. Astfel deschidem umbrela care din punct de vedere legal ne pune sub protecţia creditorilor“, spune Guda, explicând faptul că această intenţie iniţială de restructurare nu se reflectă şi într-un plan bine stabilit al companiilor.
 
Dacă în România un antreprenor vine cu un plan concret doar în 5% din situaţii, în ţările dezvoltate din Europa de Vest 50% din companiile care intră în procedura de insolvenţă încearcă să se reorganizeze prin măsuri sigure de revenire pe piaţă.
 
„În general, un plan de reorganizare de succes ar trebui să schimbe structural afacerea în mai puţin de un an de la momentul declarării insolvenţei.“
 
Directorul Coface spune că managerii companiilor trebuie să revadă cauzele intrării în insolvenţă, pentru că nu veniturile şi scăderea lor au reprezentat o problemă. „Dacă ne uităm inclusiv la cazul celor mai mari 100 de companii aflate în insolvenţă, jumătate din ele aveau venituri în creştere. 60% din companiile insolvente aveau un rezultat de exploatare pozitiv. Cu alte cuvinte, din activitatea de bază aveau venituri peste cheltuieli, iar jumătate dintre ele aveau chiar profituri în creştere.“
 
Principala problemă care determină intrarea unor afaceri în imposibilitate de plată ţine de managementul lichidităţii. Astfel, potrivit lui Iancu Guda, durata medie de colectare a creanţelor la nivel naţional a crescut de la 60 de zile în anul 2007, înainte de impactul crizei financiare, până la 114 zile în anul 2015.
 
„Costul plătit la nivel naţional, chiar şi în cazul companiilor mari, a fost acela că s-a aruncat foarte multă marfă în piaţă cu termene de plată extinse şi nu s-au mai recuperat.“
 
O altă cauză care stă la baza insolvenţelor este aceea că interdependenţa între companii a crescut foarte mult la nivel local, iar atunci când cea mai mare companie dintr-un grup intră în insolvenţă, repercusiunile se vor reflecta asupra întregului grup. „În cazul celor mai mari 100 de companii in­sol­vente, am observat că erau relaţionate cu alte 1.071 de companii. După intrarea în insolvenţă a acestor companii de top, alte 650 de companii din grup şi-au încetat şi ele activitatea în mai puţin de un an. Iată un efect de propagare de 60% în cadrul grupului“, subliniază directorul Coface.
 
În acelaşi timp, companiile intră în insolvenţă pentru că, paradoxal, au avut prea mulţi bani şi nu au ştiut să-i gestioneze corect. „Atunci când ştii că te poţi finanţa ieftin, repercusiunile nu sunt atât de grave. Creditul comercial în mediul de afaceri românesc a crescut foarte mult. Alternativa este să iei un credit de la bancă şi să plăteşti cash sau să ai un acord cu furnizorul tău, să primeşti marfa, urmând ca ulterior să plăteşti.“
 
Pe piaţa locală, în primele şase luni din acest an au intrat în insolvenţă circa 4.300 de companii, cu 25% mai puţine decât în perioada similară din 2015. Cu toate astea, există în continuare companii mari care intră în incapacitate de plată, afaceri de zeci sau chiar sute de milioane de lei.
 
 
Ce a mai spus Iancu Guda la ZF Live:
 
- Companiile sunt mult mai interdependente. În 2007, suma tuturor creanţelor între companii era de 160 mld. lei. Durata medie de colectare a creanţelor era de 60 de zile. Asta înseamnă că vindeai şi încasai o dată la două luni. Între timp, companiile s-au finanţat foarte mult între ele, astfel încât legătura a devenit foarte puternică, iar acum este de două ori mai intensă.
 
- Creditul comercial este dublu, iar durata de colectare este de 114 zile. Dacă va mai veni o nouă criză economică, impactul ar fi de două ori mai mare.
 
- Singura, printre puţinele certitudini, este aceea că vom avea o nouă criză financiară la un moment dat, pentru că aşa evoluează economia. Impactul, de multe ori, nu este unul care să fie prevăzut cu doi-trei ani înainte.
 
- Există şi învăţăminte care s-au tras după ultima criză economică. Persoanele fizice se orientează preponderent către finanţarea în lei acum. Este o lecţie aceea că trebuie să contractăm creditul în moneda în care avem venitul denominat.
 
- Ce nu s-a învăţat după 2008 este faptul că trebuie să ne uităm spre viitor, nu doar la prezent şi la trecut şi trebuie să ne gândim la diverse scenarii  negative care pot apărea din perspectiva sănătăţii, din perspectiva salariului sau din perspectiva componenţei venitului.
 În ceea ce priveşte companiile, nu s-a învăţat ideea de bază şi anume faptul că venitul este „vanitate“, iar lichiditatea este „sănătate“.
 
- De multe ori, insolvenţa este percepută ca o tragedie. La început, managementul este un pic optimist sau crede că îşi poate reveni, însă realizează prea târziu că este lovit de dificultăţi şi că nu mai poate controla situaţia, prin urmare îşi recapătă încrederea foarte greu. Dacă recunoştea la timp, poate primea un investitor strategic.
 
- Cred că mediul de afaceri s-a curăţat. Depinde de noi dacă suntem dispuşi să recunoaştem greşelile din trecut. S-a plătit un preţ prea mare: 200.000 companii au intrat în insolvenţă în ultimii 10 ani. Din aceste experienţe sunt lecţii care trebuie învăţate. Antreprenorii pot face un business mai sănătos.