„Femeile din business trebuie să îndrăznească să-şi asume roluri mai importante în companii“

Autor: Adelina Mihai 11.10.2016
Aproape jumătate (47%) din efec­ti­vul total de salariaţi din economia ro­mâ­nească este reprezentat de femei, po­trivit datelor Institutului Naţional de Sta­tistică (INS), însă prezenţa acestora „se ra­re­fiază pu­ternic la nivel de poziţii de con­ducere“, spun reprezentantele Pro­fes­sional Women Network România (PWN România), or­ga­nizaţie care reuneşte peste 180 de femei din mediul de afaceri local.

De asemenea, statis­ti­cile arată că femeile au câştigat în 2015, în medie, cu 7,5% mai puţin decât băr­baţii.

Programele de mentorat reprezintă o metodă prin care femeile pot ajunge mai uşor pe poziţii de conducere sau pot să-şi dezvolte mai rapid abilităţile de antreprenoriat.

Din 2013 până în prezent, PWN România a organizat patru programe de mentorat destinate tinerelor, programe la care au participat 100 de mentori din mediul de business şi 200 de tinere care au fost ajutate să se dez­volte profesional, în calitate de „mentee“.