Stephen Stead, şeful Glenmark Pharma­ceuticals România: Am restructurat businessul, am tăiat la jumătate portofoliul de produse, am tăiat marketingul şi am ajuns la un sfert din numărul de angajaţi. Pasul doi: aducem medicamente mai profitabile

Autor: Mirabela Tiron 13.10.2016
Stephen Stead, executivul britanic care a fost numit la conducerea filialei locale a companiei Glenmark Pharma­ceuticals la începutul acestui an, susţine că a restructurat businessul pentru a reuşi să ducă compania pe profit până în 2017.
 
„Am redus la jumătate portofoliul de medi­camente, am redus numărul de angajaţi la un sfert din câţi erau (100 de oameni la început de an - n. red.) şi am tăiat cheltuielile de marketing şi promovare. În România se cumpără încă doar brandurile. Pasul doi este să introducem noi medicamente, mai profi­tabile şi solicitate de piaţă“, a spus Stead.
 
Britanicul cu 20 de ani de experienţă în industria farmaceutică a fost anterior la conducerea Terapia şi Labormed şi încearcă să transforme businessul Glenmark întrunul profi­tabil pentru că în ultimii ani a adunat  pierderi.  „Am ajuns la 15 medicamente în portofoliu pentru afecţiuni oncologice, boli cardiovasculare şi OTC-uri. Preţul mediu pentru un tratament cu medicamentele noastre oncologice este de 1.000 de euro pe lună. Concurenţa este foarte mare mai ales pe piaţa medicamentelor oncologice.“