SIF Moldova a finalizat a doua etapă a programului de răscumpărare de acţiuni

Autor: Liviu Popescu 17.10.2016

SIF2 Moldova, emitent cu 800 mil. lei capitalizare, a finalizat etapa a doua a programului de răscumpărare de acţiuni, fiind răscumpărate un număr de 2,5 milioane de titluri la preţul mediu de 0,758 lei. Pentru întreg pachetul de acţiuni răscumpărat, SIF2 Moldova a plătit 1,9 milioane de lei. Procentul total în capitalul social al societăţii este de 0,24%. Programul s-a desfăşurat în perioada 12 august - 13 octombrie, iar intermediarul a fost BT Capital Partners. Prima etapă a programului de răscumpărare acţiuni a fost finalizată în luna iulie, când au fost răscumpărate un număr de trei milioane de acţiuni pentru 2,16 mil. lei.