Acţiunile OMV Petrom au scăzut cu până la 2,17% în şedinţa de luni

Autor: Ştefan Stan 17.10.2016

Cea mai mare tranzacţie de pe bursă de anul acesta, vânzarea de către Fondul Proprietatea a 6,4% din acţiunile OMV Petrom, la „solduri“, adică la un preţ mai mic decât cel din piaţă, pentru a-şi asigura plasarea titlurilor, a dat posibilitatea micilor investitori, definiţi de un număr maxim de 1,5 mil. acţiuni subscrise, să achiziţioneze un asemenea pachet la un preţ de ofertă mai mic cu 3% sau 5% faţă de preţul final stabilit la finalul operaţiunii.

Săptămâna trecută, acţiunile OMV Petrom au scăzut cu 2,75%, ceea ce a tras în jos indicii BET şi BET-NG, care au înregistrat scăderi de 0,66% şi respectiv 0,94%.

„Probabil marea majoritate a investitorilor se aşteptau ca preţul (de 0,21 lei/acţiune) să fie mai mare. În lipsa unui proces transparent de stabilire a preţului nu vom şti la ce preţ au subscris investitorii instituţionali şi ce algoritm de calcul a folosit Fondul Proprietatea şi intermediarii ofertei pentru a stabili acest preţ“, consideră Alin Brendea, directorul general adjunct al Prime Transaction pentru ZF.

Preţul barilului de petrol a scăzut la aproape 50 de dolari, după un avans puternic înregistrat în urma acordului încheiat de OPEC.

Preţul petrolului a scăzut în această dimineaţă la 50,19 dolari barilul, barilul de petrol înregistrând la Londra o scădere de 0,32%.