Conversia creditelor în franci trece de Parlament. Mingea este la Iohannis

Autor: Claudia Medrega 19.10.2016
Cei peste 51.000 de români cu credite în franci ar putea beneficia la începutul lui 2017 de conversia în lei la cursul istoric
 
 
Cei peste 51.000 de români care mai au cre­dite în franci elveţieni în sumă totală de 5,7 mld. lei ar putea să beneficieze la începutul anului viitor de conversia împru­mu­turilor de acest tip în lei la cursul istoric de circa 2 lei/franc elveţian, de două ori mai mic faţă de nivelul actual, după ce parlamen­tarii au aprobat în unanimitate proiectul de lege.
 
Mingea este acum în terenul preşedin­ţi­ei, care poate decide să dea undă verde legii privind „darea în plată“, să o trimită la Curtea Constituţională sau să o retrimită în Parlament. Legea intră în vigoare în 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial ast­fel că, cel mai probabil, românii cu credite în franci le-ar putea converti în lei în primele luni din 2017 dacă nu apar alte tergiversări.