Sonia Năstase, Nespresso: „Ne gândim la extinderea brandului în ţară”. Gigantul elveţian Nestlé cu afaceri de peste 150 mil. euro anual a deschis primul Nespresso Boutique din România în august anul trecut

Autor: Mădălina Dediu Panaete 22.10.2016

Gigantul elveţian Nestlé a deschis primul magazin Nespresso din România în august anul trecut, amplasându-l în zona Dorobanţi, lângă alte branduri de lux precum Moschino, Brunello Cucinelli sau Canali.



Nespresso România, divizie a com­paniei din industria dul­ciurilor şi cafelei Nestlé Ro­mânia cu afaceri de peste 150 mil. euro anual, ar putea ex­tinde brandul de buticuri cu cafea şi aparate profesionale în ţară în următorii ani.

„Ne gândim la extinderea Nespresso în ţară, însă nu ne putem defini cu precizie acest mo­ment. Pentru perioada sărbătorilor de iarnă anunţăm prezenţa Nespresso în Bă­neasa Shopping City cu un punct de vânzare ce va fi amplasat la parter“, a declarat Sonia Nastase, country business manager al Nes­presso în cadrul Nestlé România.

Nestlé a deschis primul magazin Nes­presso în august anul trecut, în zona cuprinsă între Piaţa Dorobanţilor şi Piaţa Charles de Gaulle, aproape de clienţii săi ţintă, respectiv per­soanele cu venituri peste medie.

La înce­putul anului trecut, grupul Nestlé şi-a in­tegrat di­vizia Nespresso în România, aceasta fiind res­ponsabilă pentru vânzarea es­pressoa­re­lor de cafea şi a capsulelor şi cafelei folosite de acestea. Anterior, pro­dusele erau vândute lo­cal de un distribuitor, con­form celor mai re­cente date. În perioada în care era adus de dis­tribuitor, brandul Nes­presso avea vânzări de circa 2 mil. euro, potrivit ultimelor date ale ZF.

Nespresso Boutique include, pe lângă zo­nele de prezentare a produselor (capsule, apa­rate de cafea şi o selecţie de accesorii – ceşti, farfurioare, suporturi de prezentare a cap­sulelor) şi o zonă special amenajată pen­tru degustare, unde clienţii pot explora în­trea­ga gamă de 24 de sortimente de cafea Grands Crus, precum şi ediţiile limitate de cafea.

Brandul Nespresso, care a luat naştere în 1986, este prezent în 64 de ţări atât în buti­curile dedicate, cât şi în lanţuri interna­ţionale de hoteluri de lux, linii aeriene sau avioane private.

În ultimii 15 ani, reţeaua de buticuri s-a extins puternic în toată lumea, ajungând la peste 450 de magazine la finalul anului 2015, conform datelor de pe site-ul companiei.

În România, pe lângă magazinul fizic din Capitală, Nespresso are şi un magazin online. De asemenea, compania a încheiat parte­ne­riate şi cu magazine de modă, cărţi sau mobilă precum Molecule F Concept Store, BoCon­cept, Cărtureşti, Mobexpert şi Collective, care au la vânzare şi produse sub brandul Nespresso.

„Din punct de vedere geografic, atenţia Nespresso România s-a îndreptat către zona Capitalei, unde avem un Nespresso Boutique pe Calea Dorobanţilor, dar şi câţiva parteneri prin intermediul cărora aparatele de cafea Nespresso ajung la consumatori. Com­po­nenta de e-commerce a stabilit însă o relaţie consistentă cu clienţi din toate oraşele mari ale ţării“, a mai spus Sonia Năstase. Ea nu a dat detalii despre valoarea bonului mediu din buticul Nespresso din Bucureşti sau despre nu­mărul de clienţi care calcă pragul maga­zinului.

„Nespresso Boutique se bucură zilnic de atenţia multora dintre iubitorii brandului, prezenţi în magazin fie pentru achiziţia recurentă ori pentru a afla noutăţile noastre“, a menţionat ea.

Sonia Năstase are o experienţă de peste 15 ani în industria ospitalităţii, înainte de a lucra în industria cafelei conducând timp de cinci ani hotelul Howard Johnson (care în prezent poartă numele de Sheraton).

Sortimentele de cafea Nespresso au pre­ţuri între 1,75 lei şi 2,15 lei (preţ per cap­sulă). Aparatele de cafea pornesc de la preţul de 429 lei (modelul Inissia) şi ajung până la 1.409 lei (modelul Lattissima), conform informa­ţiilor furnizate de reprezentanţii companiei. „Clienţii din România au întâmpinat cu mult entuziasm brandul Nespresso. Existau deja multe persoane care făceau de multă vreme eforturi pentru a-şi procura cafeaua prefe­rată“, a precizat Sonia Năstase. În ceea ce pri­veşte sortimentele de cafea din gama per­ma­nentă, conducerea Nespresso a remarcat pre­di­lecţia consumatoirlor spre cafelele intense. De asemenea, şi reţetele de cafea cu lapte proas­păt sunt preferate de consumatorii români.

Nestlé România a avut anul trecut o cifră de afaceri de 676 milioane de lei (152 mil. euro), fiind unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa cafelei şi dulciurilor.

Portofoliul companiei cuprinde în afară de divizia Nespresso mai multe divizii: cereale pentru micul dejun şi batoane de cereale, băuturi calde (Nescafé), Nestlé Professional, dulciuri (JOE), îngheţată, produse culinare, produse pentru bebeluşi şi hrană pentru animale. Nestlé deţine o fabrică în Timişoara, unde produce napolitane şi cafea.