Incendiu la un aeroport situat la periferia oraşului Londra

Autor: Mediafax 21.10.2016

Un aeroport situat la periferia oraşului Londra a fost evacuat, vineri după-amiază, din cauza unei alerte de incendiu generată de un "incident chimic", anunţă autorităţile britanice, fără a oferi detalii.

Mii de pasageri au fost evacuaţi pe pistele Aeroportului London City, situat în estul capitalei Marii Britanii.

Numeroase echipaje de pompieri au sosit la aeroport după declanşarea alarmei de incendiu.

"Terminalul a fost evacuat conform procedurii de rutină; deocamdată, nu se cunoaşte cauza declanşării alarmei. Pompierii sunt la faţa locului şi investighează. Este prematur să spunem ce s-a întâmplat", a transmis un purtător de cuvânt al Aeroportului London City.

Ulterior, Brigada pompierilor a transmis că decizia de evacuare a aeroportului a fost luată din cauza unui "incident chimic". Nu există detalii despre natura incidentului.