Wizz Air a demarat zborurile spre Londra din Satu Mare

Autor: Mirabela Tiron 04.11.2016

Wizz Air, cel mai mare operator aerian low cost din Europa Centrală şi de Est, a operat săptămâna aceasta primul zbor de la Satu Mare, al zecelea şi cel mai nou aeroport al companiei în România. Prima rută a companiei din Satu Mare este Londra Luton, cu o frecvenţă de 2 ori pe săptămână, lunea şi vinerea. 

Biletele pentru zborurile spre Londra pot fi rezervate de la 109 lei.

"Suntem încântaţi să lansăm prima noastră rută din Satu Mare, al 10-lea aeroport Wizz din România care se alătură reţelei de transport cu tarife scăzute, compusă din 129 de rute spre 19 ţări”, a declarat Tamara Vallois, Head of Communications Wizz Air.

Compania va încheia 2016 cu o flotă compusă din 20 de aeronave, inclusiv patru Airbus A321 cu 230 de locuri, toate deservind pieţei din România. Pentru 2016 şi începutul anului viitor Wizz a anunţat deja 35 de rute care leagă România de restul Europei, inclusiv prima rută internă, Bucureşti – Cluj-Napoca. Pe parcursul ultimelor 12 luni, până în 31 octombrie 2016, Wizz Air a transportat peste 5,3 milioane de pasageri din şi spre România.